Ideea de drept presupune în ansamblu o grupare de legi ce au rolul de a condiționa activitățile omului în societate. Însă, privit în profunzime, există două definiții distincte. Diferența este la nivelul formelor de singular și plural: Dreptul și drepturile.
Dreptul, cu ”D” mare, este în mod tradițional definit ca mai multe reguli de conduită puse cap la cap cu scopul de a dicta desfășurarea vieții cotidiene și de a stabili modul de organizare și raporturile dintre indivizi. Dreptul, privit din această manieră obiectivă, este orientat asupra puterilor deținute de organele colective competente, asupra organizării societății sub forma unui întreg și nu asupra intereselor fiecărui individ.
Drepturile fac referire însă la subiecții de drept, fiind niște prerogative pe care Dreptul obiectiv le recunoaște pentru fiecare individ, în funcție de interesele fiecăruia. Dreptul de proprietate, dreptul la viața privată, DREPTUL LA VOT și alte drepturi ale omului sunt reglementate de Constituția fiecărei țări și trebuie recunoscute și cunoscute de toți.
În acest articol ne vom opri asupra sufragiului universal, cunoscut și ca votul universal. Acesta reprezintă șansa unui cetățean adult de a-și alege reprezentanții în legislativ și de a fi ales la rândul lui. În România, votul universal a fost introdus in 1918, iar primele alegeri universale din România Mare au avut loc în 1919.
Pentru o țară în care cetățenii au dreptul de a vota, de a-și exprima astfel dorința și de a fi ascultați, România suferă în prezent la fiecare tură de alegeri de o rată de absenteism ce ridică semne de întrebare. Este evident faptul că avem de-a face cu o anomalie în situația în care românii, deși dispun de acest drept fundamental, aleg să nu se implice în ceea ce are să influențeze viața politico-socială în următorii patru sau cinci ani.
Astfel își face loc în discuție următoarea problemă: AR TREBUI LEGEA SĂ TE OBLIGE SĂ VOTEZI IN ALEGERILE ELECTORALE? Întrucât votul unui singur individ poate răsturna decizia a altor câtorva mii, atunci când alegem să votăm ne exprimăm opinia, în același timp influențând viața celor din jurul nostru.
Acestea fiind spuse, consecințele negative ale absenteismului la vot sunt cât se poate de evidente: ajungerea la putere a unor grupări politice nedorite, rezultatele irelevante ale alegerilor în raport cu dorințele societății și implementarea anumitor decizii ce nu ar fi favorabile unui număr mare de persoane. Conștiente de aceste probleme pe care le-ar ridica absența la vot, anumite țări au ales deja să facă votul obligatoriu, și anume: Argentina, Australia, Belgia, Italia și Mexic.
Aruncându-ne privirea asupra argumentelor aduse de români pentru lipsa lor la vot, putem observa folosirea în mod repetitiv a următoarelor motive: lipsa unei opțiuni care să poată să satisfacă dorința individului și nemulțumirea legată de trecutul politic al țării. Însă alegerea de a nu își exercita dreptul la vot este oare soluția necesară rezolvării acestor nemulțumiri? Oare fugind de responsabilitatea noastră ca cetățeni ai țării de a decide viitorul unei națiuni este metoda optimă pentru a scăpa de așa numitele ”răni” ale sistemului politic? N-ar fi mai bine să ascultăm de vorba populară ”răul cel mai mic dintre rele” și să continuăm să ne implicăm în viața politică pentru a o aduce cu pași mărunți înapoi la normal?
Însă, ca orice alt lucru, obligativitatea votului ar putea fi și un impediment, fiindcă nu toate persoanele au cunostințele necesare alegerii detaliilor vieții politice. Așadar, ar trebui inclus ca și condiție de acordare al dreptului de vot nivelul de studiu al cetățeanului, pe lângă limita de vârstă și prezența discernămâtului.
Concluzionând argumentele prezentate anterior, nu rămâne decât să închei acest articol prin propia-mi opinie, conform căreia votul la alegerile electorale ar trebui să fie o obligație, o responsabilitate condiționată și nu doar un drept, deoarece acesta este principala formă de implicare a individului în viața democratică.
Comments