De la începutul umanității, instaurarea ordinii în comunități a fost o prioritate a tuturor
figurilor autoritare. Inițial, în absența unor reguli și sancțiuni concrete, ordinea a fost stabilită
de către căpeteniile de triburi, fiind persoane cu o influență mare asupra unor comunități mici
de oameni. Relația dintre masa de oameni, aflată în permanentă expansiune, și influența
figurilor autoritare a fost una invers proporțională. Cu timpul, o singură persoană nu a mai
făcut față mulțimii nelegiuitoare. Astfel, cum credința în forțe nepământene era din ce în ce
mai răspândită, religia a servit ca o unealtă a controlului. Oamenilor le era frică de aceste
forțe, așa că posibilitatea de a le mânia prin nerespectarea unor reguli îi motiva pe aceștia să
se supună. Din păcate, pe măsură ce omenirea a avansat, știința, punând sub semnul întrebării
existența zeilor, a determinat anumite persoane să renunțe la toate constrângerile și să comită
nelegiuiri fără a le fi frică de consecințe.
Ceaușescu, Stalin, Hitler sunt doar câteva exemple de nume cu conotații negative care
au insuflat teamă asupra popoarelor conduse. Regimurile lor au fost caracterizate prin
autoritate, forță și frică. Drepturile individuale nu mai erau respectate, libertățile cetățenești
fiind complet încălcate. Pe cealaltă parte a globului, în anii 1800, sclavia încă se practica.
Dintr-o libertate aproape absolută în Evul Mediu, provenită din neștiință, s-a ajuns la
încălcarea unor drepturi fundamentale. Acesta este motivul principal pentru care s-a elaborat
Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului. Că tot vorbeam de sclavie, printre drepturile
inalienabile prevăzute de convenție, se numără și dreptul de a nu fi obligat la muncă forțată.
Conform principiilor lui Nozick, dacă o persoană a obținut banii prin metode cinstite, fără a
viola drepturile altora și conform celor două principii: justiție în achiziție și în transfer, atunci
ar fi nedrept să i se confiște banii, motiv pentru care redistribuirea venitului său este injustă.
În consecință, luarea de bunuri este echivalentă cu munca forțată, iar munca forțată este
echivalentă cu sclavia. Iată cum sclavia nu are ca punct de pornire exclusiv munca forțată.
Pentru ca justiția să fie aplicată indiferent de criterii subiective, un alt drept prevăzut de
convenție este cel la un proces echitabil. Alte drepturi sunt: dreptul la viață, dreptul la
libertate individuală, dreptul la exprimare liberă și așa mai departe. Poate vi se par cunoscute
toate acestea, poate că le-ați mai văzut undeva. Dacă însă nu vă puteți da seama unde, ce
spuneți de Constituție? Art. 30 din Constituția României - „Libertatea de exprimare”, art. 25 -
„Libera circulație” și lista continuă. Constituția unei țări trebuie să fie în conformitate cu
Convenția privind Drepturile Omului. Un alt motiv al scrierii acesteia este pentru a asigura
faptul că legea este lege și că poate fi aplicată nu numai local, ci și internațional, precum și
faptul că există îndatoriri morale mai presus de divergențe în viziuni și perspective.
Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului este, prin definiție, un catalog al drepturilor fundamentale elaborat de Consiliul Europei, ce are ca scop apărarea unor drepturi și libertăți de bază, având ca titulari persoane fizice, privite individual, sau diverse entități sociale, excepție făcând structurile statale. Aceasta servește drept ancoră a justiției, arie comună a tuturor legilor europene, plasând oamenii pe o treaptă egală, căci un cerșetor și un rege au aceleași drepturi și libertăți fundamentale.