A fi sau a nu fi...o crimă morală? Ar fi posibil să utilizăm un astfel de epitet fără să sune la fel de eronat cum sună îndemnul ,,coboară sus!’’? Ei bine, această întrebare aparent retorică apelează la laturile noastre filozofice, însă nu putem uita de a trece prin filtrul logicii aceste două aspecte: posibila moralitate a crimei și criminalitatea moralității.
Propun să o luăm cu începutul, cu moralitatea crimei, aspectul menționat în întrebarea inițială. Ce se înțelege prin crimă morală? Există așa ceva? Această întrebare nu poate fi tratată în regim obiectiv dar, din punct de vedere subiectiv, unele infracțiuni sunt mai puțin justificabile decât altele. Spre exemplu, dacă singurul mod de a preveni un masacru este acela de a omorî o singură persoană, dar inocentă, nu-i așa că brusc alegerea făcută este una morală? (exemplul este unul ieșit din comun, într-adevăr, unul de care nu vom avea parte DIN FERICIRE printre dramele noastre adolescentine, dar unul cu adevărat edificator în ancheta noastră a ,,crimelor morale”).
Din punctul meu de vedere, tot aici putem analiza un caz fictiv, dar care totuși trezește partea justițiară și psihologică din noi; mai exact, vă vorbesc despre crima făcută de Raskolnikov, un om care, după ce a ucis, a lăsat în urma sa două victime: cadavrul bătrânei cămătărese și ființa sa rațională, stăpână pe sine. Neglijând eul post-crimă, el a înfăptuit acea acțiune ilegală crezând că va fi singura scăpare din mizerie, ba mai mult decât atât, avusese chiar impresia că va fi un salvator al societății de ,,păduchii” ce o deteriorează (în opinia lui, printre acești ,,paraziți sociali” se afla și victima noastră).
În cel de-al doilea punct al acestui articol voi dezbate puțin ideea de criminalitate a moralității, care ar tinde să semene cu celălalt concept menționat precedent (moralitatea crimei) însă, de fapt, face referire la cu totul altceva: mai precis, moralitatea, o virtute, poate deveni un criminal pentru individ în momentul în care nu este pregătit el însuși emoțional să-și însușească titlul de criminal. Astfel, moralitatea se erijează, în locul său, într-un ucigaș feroce. Revenind la exemplul cu protagonistul lui Dostoievski, dar de data aceasta în versiuna post-crimă, se poate remarca cu ușurință impactul pe care conflictul intern îl are asupra spiritului său: devastator, tumultuos și iremediabil.
În urma analizării acestor două raționamente, ne aflăm în poziția în care trebuie să stabilim dacă există sau nu, cu adevărat, o crimă morală. Nu putem da un răspuns obiectiv, considerând varietatea nivelului de înțelegere și îngăduință a oamenilor față de astfel de fapte cu impact puternic. Dar, pentru a încheia, totuși, într-o notă personală și concisă: da, există crime morale, iar acest fapt nu ar trebui să învinovățească mai mult făptașul pentru intențiile sale adevărate, ci să îi încurajeze pe cei din jurul său să înțeleagă de ce acesta a procedat astfel și nu în alt mod.
Comments