Secolul XX a fost marcat de regimul totalitar și urmările adepților săi. Acest regim este caracterizat, în principiu, de următoarele caracteristici: populația era mințită și îndoctrinată cu ajutorul propagandei; exista un singur conducător și un singur partid politic, care a condus la lipsa din sfera politică a pluripartidismului (opoziția era inexistentă) și, desigur, existența unei poliții secrete care avea rolul de menținere a conducătorului și a partidului la stăpânirea statului. Comunismul, nazismul și fascismul se numără printre cele mai populare regimuri totalitare pe care omenirea le-a cunoscut, până în acest moment.
În următoarele rânduri, voi menționa doar despre unul dintre regimurile totalitare care a rămas bine întipărit în gândirea colectivă a oamenilor, respectiv nazismul.
În iarna anului 1942, Aliații au anunțat public că vor pedepsirea criminalilor care au participat la război, de partea germanilor. Un an mai târziu, în 1943, Roosevelt, Churchill și Stalin au semnat o declarație în care spuneau că, la sfârșitul războiului, sau la momentul semnării unui armistițiu, îi vor judeca pe responsabilii care au comis crime împotriva umanității (printre alte acuzații). Au stabilit să judece pe respectivii nelegiuiți de război printr-o decizie comuna a Statelor Unite ale Americii, a Rusiei și a Regatului Unit. Cei care însă nu erau acuzați ca fiind criminali de război urmau să fie judecați în țara de proveniență. Procesele liderilor naziși în fața Tribunalului Militar Internațional au început la Nürnberg, în Germania, pe 20 noiembrie 1945. Fiecare dintre cele patru mari state Aliate – SUA, Marea Britanie, URSS și Franța – erau reprezentate în completul de judecată de către un judecător, având chiar și propriile echipe de procurori (formate, de obicei, din doi oameni cu această funcție). Legile care au fost aplicate în acest Tribunal Militar Internațional (TMI), au fost stabilite în urma îmbinării sistemului judiciar american cu cel englez. La Nürnberg ar fi trebuit sa fie judecați 24 de inculpați, care ocupau poziții cheie în societatea germană, reprezentând elita nazistă. Dintre cei 24, cei mai importanți lideri germani, respectiv, Hitler (conducatorul Germaniei Naziste), Goebbels (Ministrul Propagandei) și Himmler (comandantul SS), nu au fost judecați în cadrul TMI. Dintre cei 21 apăruți în instanță, îi menționăm pe: omul de afaceri Gustav Krupp, care era bătrân și bolnav, rămânând nejudecat; Martin Bormann, care a fost condamnat în absența sa, și Robert Ley, care s-a sinucis cu o zi înainte de începerea procesului.
Cei 21 foști lideri naziști au fost acuzați de crime împotriva păcii, crime de război și crime împotriva umanității, acestea din urmă fiind definite drept „uciderea, exterminarea, înrobirea, deportarea sau persecutarea pe motive politice, rasiale sau religioase”.
Unul dintre procurorii americani trimiși la TMI, procurorul-șef Robert Jackson, a decis să-și construiască cazul pe baza documentelor scrise și emise de naziști, și nu pe mărturiile victimelor, astfel încât să nu fie acuzat de faptul că își baza acuzațiile pe mărturii părtinitoare.
Prin urmare, dovezile prezentate la Nürnberg au scos la iveală, pentru prima dată, ceea ce cunoaștem astăzi despre Holocaust, inclusiv detalii despre ce se întâmplase la Auschwitz și estimarea că naziștii au omorât în jur de șase milioane de victime în rândul evreilor.
Comments