De cartea ,,Procesul’’ și de autorul din spatele ei, Franz Kafka, sigur ați auzit cu toții (sau ați fugit, mai bine zis). Acesta a fost unul din cele mai cunoscute și intrigante romane ale scriitorului german, care a pus pe gânduri o lume întreagă. Printre temele romanului se numără bineînțeles și justiția, iar datorită felului în care aceasta este conturată, romanul merită cu adevărat o cercetare pe care vă invit să o faceți alături de mine în articolul de astăzi.
Pentru început, trebuie să știți că situațiile sunt fără doar și poate paradoxale, dincolo de absurd, iar lecturarea cărții este dificilă, întrucât, după cum am specificat, lipsește certitudinea.
Pentru a înțelege tema și filosofia romanului în sine, trebuie să vă fac o mică introducere în poveste (ATENȚIE: nu promit că nu dau spoilere). Fără să fi făcut nimic rău, Josef K., personajul principal, este arestat într-o zi și trimis la așa-zisul proces, unde a avut parte de o achitare aparentă și de o tărăgănare spre nesfârșit. Înspăimântător și de-a dreptul departe de realitate, ați putea zice, nu? Însă, acțiunea operei nu este complet desprinsă de realitate, ci prezintă într-o oarecare măsură ceea ce se întâmplă într-un proces judiciar. Dar restul operei...?
Propun să privim dincolo de cuvinte. Titlul este un prim indiciu în interpretarea alegorică a conţinutului: el trebuie citit nu doar ca un proces de culpabilizare indus eroului, ci şi ca un proces de ambiguizare a imaginii oferite de această scriere. Autorul pune sub semnul întrebării un concept fundamental al oricărui stat: justiția. Teoretic, termenul de justiţie este sinonim cu cel de dreptate, iar legile, bineînțeles, ar trebui să fie drepte. Dacă o lege este nedreaptă, se presupune că se poate realiza îndreptarea ei prin apelarea la principiile care constituie justiția unui stat.
În altă ordine de idei, un următor indiciu care duce cu gândul la această alegorie este povestea din spate a cărții, ce prezintă lupta individului cu legea - o lege nespecificată - plasată într-un concret lipsit de acuratețe. Din calcul nu iese nici tribunalul, fără de care legislația în vigoare nu ar putea fi aplicată. În acest fel, el - tribunalul - pare la fel de inuman și nedrept precum legea, ce este tocmai expresia abstractă a justiţiei. Dar care este legătura cu realitatea? Ei bine, cu toții știm faptul că în realitate lucrurile chiar nu stau așa cum ne dorim, iar universul în care suntem introduși de Kafka este de fapt o metaforă amplă a injustiției la care este supusă justiția statului.
Așa cum am mai spus, finalul romanului nu este unul la fel de fericit ca cele din basme, însă este la fel de inexplicabil: toate acțiunile premergătoare acestuia au dat de înțeles că moartea este inevitabilul sfârșit al procesului, însă nu am apucat să înțelegem de ce și cum. Așadar, Kafka iar a punctat imposibilitatea convieţuirii dintre justiţie şi lege, fapt care conduce în mod inevitabil la distrugerea celui ce ar fi trebuit să se bucure de sprijinul lor: ,,omul de rând’’ (oameni ca mine, ca tine, ca Josef K.).
Lăsând la o parte abstracțiile scriitorului, sper că v-am ilustrat (atât cât ne-a permis și opera în sine) o imagine de ansamblu a procesului și că nu v-am făcut pielea de găină prin vibe-ul kafkian pe care eu l-am simțit când am citit opera. Într-adevăr, Kafka nu este ușor de citit și cu siguranță nu este pentru toată lumea, dar să-i poți ,,suporta’’ universul este o adevărată provocare pe care orice om tare de inimă ar trebui să o îmbrățișeze. Voi ați citit Kafka? Ce sentimente v-a trezit? Dacă nu ați citit încă, vă recomand. Și, mai mult decât atât, vă asigur că după doar primele pagini îmi veți da dreptate: la Kafka nu e cale de mijloc: ori îți place, ori nu-ți place. Pe data viitoare!